Dreptul adolescentului la intimitate

Adolescentul este asociat deseori cu mitul rebelului fara cauza si multe dintre revendicarile lui sunt considerate de catre parinti nejustificate. Insa, atunci cand vorbim de dreptul la intimitate, ar fi bine ca parintii sa vada ca este o problema pusa pe buna dreptate si ca trebuie sa ii acorde toata atentia.

Din dorinta de a-si proteja copilul, parintele incearca sa afle tot mai multe despre viata adolescentului, invadand, de multe ori, zona de intimitate a acestuia. Parintele considera ca este dreptul lui sa stie, adolescentul afirma ca are dreptul sa aiba o viata a lui! Care este granita dintre cele drepturi?

Granita intimitatii

Pana unde are dreptul parintele sa se amestece in treburile personale ale adolescentului, fara acordul acestuia, in numele grijii pe care i-o poarta? Multi parinti isi doresc sa nu piarda controlul asupra vietii copilului lor, chiar daca acesta a devenit adolescent si este firesc sa i se acorde mai mult spatiu si mai multa libertate de actiune. Este normal ca parintelui sa ii pese de viata copilui sau si sa se intereseze despre ce face, ce prieteni are, ce il preocupa si ce simte, dar nu e absolut deloc normal sa incerce sa afle aceste informatii cautand in lucrurile personale ale adolescentului, citindu-i jurnalul, mailurile sau sms-urile. 

Cu alte cuvinte, tot ceea ce fac parintii pentru a afla informatii despre copilul lor, fara sa ii comunice si fara sa aiba acceptul acestuia, este o intruziune in intimitatea adolescentului. Parintele are alte instrumente la indemana pentru a-si cunoaste copilul si primul dintre ele este comunicarea deschisa cu acesta. Chiar daca adolescentul este mai dificil si refuza sa stea la prea multe discutii cu familia, aceasta tot nu este o scuza pentru parinti pentru a-i invada intimitatea, decat in cazul in care exista suspiciuni intemeiate ca adolescentului i se intampla ceva grav, care i-ar putea pune in pericol sanatatea, libertatea sau chiar viata. 

Gesturi care depasesc limita intimitatii

Indiferent de motivatii si de bunele lor intentii, parintii ar trebui sa fie mai rezervati cand vine vorba de a umbla in lucrurile personale ale adolescentului, mai ales pe ascuns. Sunt aspecte ale viatii adolescentului pe care are tot dreptul sa le tina doar pentru el si pe care le poate impartasi cu parintii doar daca vrea el, daca se considera suficient de apropiat de familie si daca nu se teme de judecata sau de pedeapsa. 

Daca s-a indragostit, daca s-a certat cu prietena, daca si-a inceput viata sexuala sau daca s-a hotarat sa renunte la cursurile de pian sunt lucruri pe care parintele le poate afla discutand cu adolescentul. Daca el nu vrea sa faca asta, inseamna ca are motivele lui si aceastea trebuie respectate.

Citirea corespondentei, a conversatiilor de pe mess, controlarea apelurilor telefonice si a sms-urilor, cotrobairea prin birou si dulap, in cautare de „indicii” sunt gesturi inadmisibile din partea unui parinte, in cazul in care nu exista motive serioase de ingrijorare. Faptul ca intr-o seara a venit acasa trist sau ca de 3 zile asculta aceeasi piesa si plange nu intra in categoria „motive serioase”, pentru ca sunt stari normale in viata oricarui adolescent.

De asemenea, consider ca este un abuz asupra intimitatii adolescentului obiceiul unor parinti de a suna si interoga prietenii fiului/ fiicei, incercand sa afle detalii despre viata acestuia. As mai aminti aici si „spionatul” intalnirilor cu prietenii sau intrarea in camera adolescentului fara a ciocani.

Ca adolescent, probabil ca te-ai confruntat si tu cu una dintre probleme acestea si sunt convinsa ca nu te-ai simtit deloc bine. Probabil ai simtit furie, pentru ca ti s-a cotrobait in lucruri personale, sau panica, pentru ca ti s-a aflat un secret, sau rusine, daca au fost implicati si prietenii tai, sau pur si simplu dezamagire pentru ca parintii nu au incredere in tine. 

DIN ACEEASI CATEGORIE